De mai bine de 50 de ani, mineritul de sulf a modelat viața cotidiană la complexul vulcanic Ijen — un lanț de vulcani compuși situat la granița regiunilor Banyuwangi și Bondowoso din Java de Est, Indonezia. Acest peisaj dur, aproape străin, este renumit pentru focul său albastru suprarealist și pentru un lac de crater extrem de acid, dar este și casa uneia dintre cele mai epuizante forme de muncă manuală de pe Pământ.
În fiecare zi, aproximativ 300 de mineri urcă peste trei kilometri pe pantele abrupte ale muntelui Gunung Ijen. De acolo, coboară mai mult de 800 de metri în craterele toxice pentru a extrage bucăți de sulf galben strălucitor, cunoscut local sub numele de „aurul diavolului”. Denumirea reflectă atât culoarea vie a substanței, cât și pericolul implicat în colectarea ei. În ciuda fumurilor sufocante de dioxid de sulf, a temperaturilor extreme și a lipsei echipamentului de protecție, minerii cară coșuri care cântăresc până la 90 de kilograme înapoi din crater și în josul muntelui, făcând mai multe drumuri pe zi.
Munca este fizic epuizantă și periculoasă pentru sănătate. Expunerea prelungită la gazele de sulf îi lasă pe mulți cu probleme respiratorii, arsuri pe piele și corpuri cicatrizate. Acești mineri — unii dintre ei lucrând aici de decenii — poartă urmele vizibile ale muncii lor: plămâni afectați, arsuri chimice și spate permanent aplecat din cauza greutății pe care o cară. Totuși, pentru mulți, venitul este esențial într-o regiune unde alternativele de angajare sunt puține.
Cu o speranță medie de viață de doar 50 de ani, minerii de sulf de la Ijen își sacrifică sănătatea în schimbul supraviețuirii — transformând peisajul infernal al craterului într-o sursă de viață pentru familiile lor.
